Imi amintesc ca glumeam, atunci cand eram in liceu si toti tipii de bani gata veneau cu masini scumpe la ore, ce tare ar fi daca ar veni cineva cu un tractor din ala de presat asfaltul, dotat binenteles cu un sistem audio performant si cu eleron [pe fata sau pe spate], si ar mai indrepta masinile parcate stramb din fata… Da, stiu, am avut o adolescenta traumatizanta… [Fuck it!]
Probabil te intrebi de ce naiba scriu asta pe blog… Pentru ca iar nu pot dormi si ma plictisesc…
In imagine: O lumanare „aprinsa” de apa. Wallpaper preluat de aici.
Aud un zgomot repetitiv. Pare ceva cunoscut. Analizez. E un latrat. Astept. Poate trece. Nimic. Cainele insista. Deschid ochii. E intuneric. Inchid ochii. Si aici tot intuneric. Astept. Cainele latra frenetic. Renunt la gandul ca voi readormi. Redeschid ochii. Am gatul uscat. Privesc camera cufundata in intuneric. E seara. Sau poate noapte. Cainele ala e chiar foarte pasionat. Pasionat sau pasional? E pasionat. Pune sulflet in tot ceea ce face. O fi si pasional. In timpul lui liber poate. Cainele latra cu spor. Latra usor, latra cu spor.
Ma ridic. Stau pe marginea patului. Casc in intuneric. E liniste. Nu mai aud latrat de caine. Am o migrena. Fizic sunt aici. Mental sunt in alta parte. Ma simt gol. Casc din nou. Ma ridic. Ma indrept spre geam. Lumina de la becul stradal ma orbeste. E agasanta. Dau perdeaua la o parte. Privesc pe geam. Sunt confuz. Zapada. „De ce e zapada afara? Cand m-am culcat nu era acolo. Damn! Cat am dormit? E deja iarna!?” Ganduri contradictorii imi trec prin minte. Da, mintea care era plecata in alta parte.
Ma indrept spre baie. Aprind becul. Intru. Deschid robinetul. Ma spal pe maini. Privesc in oglinda. Ma spal pe fata. Apa e rece. Ma privesc in oglinda. Picaturi de apa se preling pe fata. Imi aduc aminte ce am visat. Eram pe o plaja. Ma bateam cu moldoveni. Ma gandesc ce ar putea sa insemne. Agresivitate latenta? Privesc apa cum curge cu un zgomot repetitiv…
In imagine: Un copac inflorit intr-un decor de primavara [probabil cires]. Imagine preluata de aici.
A durat ceva tip, dar, in cele din urma, e aici. Dupa ce am indurat o iarna cam friguroasa [have i ever told you how much I dislike the cold?!], chiar ma bucur ca a venit primavara! Abia astept sa ies afara si sa dau o raita prin parcuri si prin paduri si sa admir „natura care revine la viata” [stereotip de compunere de clasa a doua]!
Initial vroiam sa scriu in articolul asta despre porcariile de martisoare pe care le gasesti pe la tarabe. Adica ce legatura are Hanna Motanna sau Michael Jackson cu 1 martie sau cu venirea primaverii?! But fuck it, vreau doar sa ma bucur de primavara!
In incheiere o melodie a formatiei pop-punk E.M.I.L., care se muleaza perfect pe momentana mea stare de beatitudine. Enjoy! A da, o primavara mishto si tie!
E.M.I.L. – Copacii infloriti
In imagine: „Priveste-i pe oamenii acestia. Roboti cu ochii de sticla care isi vad de problemele zilnice, (si) care nu se opresc sa arunce o privire in jur si sa gandeasca! Sunt singurul om constient intr-o lume de oi!” Imagine preluata de aici.
Una din chestiile care imi trec in mod constant prin gand atunci cand sunt intr-un mijloc de transport in comun. Probabil ca si altii se gandesc la acelasi lucru atunci cand ma privesc stand plictisit pe un scaun, ascultand muzica in casti si gandindu-ma la… ganduri.
Adesea stau si ma intreb, oamenii chiar sunt idioti sau doar se prefac ca sunt idioti? Nu ca as fi eu un geniu sau ca n-as avea momente de senilitate [but still…]. Oamenii aleg sa ignore chiar si ce e in fata lor, chiar sub ochii lor si privesc in alta parte. Sau aleg sa faca ceva stupid care nu necesita prea multa gandire sau efort, decat sa faca ceva util si care culmea nu necesita prea multa gandire, poate doar un efort minim.
Sub deviza „I find bliss in ignorance”, oamenii ignora de-a dreptul problemele esentiale ale viatii lor si prefera sa isi ocupe timpul cu chestii irelevante, precum uitatul la TV, frecatul mentei la computer, cumparaturi excesive in mall, viata privata a personajelor mondene, lustruirea unghiilor si alte bullshit-uri. It just doesn’t fucking make sense to me!
Revenind la intrebarea initiala, daca nu esti idiot, de ce dracu’ ai alege sa te comporti ca un idiot? Nevoia de conformitate si apartenenta sociala, poate? Dorinta sau nevoia de a te integra intr-un grup te face sa fii fals! Totusi de ce ai vrea sa te integrezi intr-un grup sau intr-o comunitate care nu te reprezinta? In care nu simti ca ti-e locul. De ce sa alegi sa te prefaci a fi idiot doar pentru a trai printre idioti? In esenta de ce sa te prefaci ca esti ceva care nu esti? [Cam multe intrebari…]
In concluzie, stiu ca nu sunt singurul om constient intr-o lume de oi , dar nu inteleg de ce uneori simt chestia asta. E ceva in neregula cu mine? Nu prea cred!
Be yourself to be free!
[P.S. Nu stiu daca ai inteles ceva din articolul asta, inafara de faptul ca am o posibila predispozitie spre paranoia, dar ma simt mult mai bine acum ca l-am scris…]
Articol inspirat de acest articol [suna ciudat, dar ai prins ideea!].
The Unseen – Something to say
Nu am inteles niciodata de ce oamenii simt nevoia sa iti puna etichete. Sau de ce isi pun singuri etichete si aleg sa le urmeze…
Nu am inteles niciodata de ce trebuie sa fiu intr-un anumit fel [rocăr, pancăr, rapăr, scheităr, satanist, drogat, comunist, anarchist, tocilar, pierde vară and so fucking on!]. De ce naiba nu pot fi doar eu insumi?… si atat! [Nimic mai mult, nimic mai putin!] De ce trebuie sa mi se atribuie o eticheta si de ce trebuie sa o urmaz? Sau sa o neg? De ce trebuie sa o urmez pana la capat? Fuck it! In esenta, nu eticheta imi dicteaza cine sunt, eu stabilesc sensul cuvintelor si implicit al etichetei!
Pe de alta parte, de ce ar trebui sa imi pese de etichetele pe care mi le pun altii? Sau de etichete in general? Stiu si eu, pentru ca [aproape] tuturor le pasa… Pentru ca ti se spune ca trebuie sa iti pese… Pentru ca asa esti educat/crescut… Double Fuck it!
Fii tu insuti pentru a fi liber!
In imagine: un geam. Inghetat. wallpaper preluat de aici
Privesc pe geam. E seara. Defapt noapte. Ies din apartament. Inspir aer. E rece. Introduc cheia in usa. O rasucesc. De doua ori. Imi trece prin cap sa ma asigur ca e incuiata. Renunt la idee. Cobor scarile. Incet. Nu ma grabesc. Imi introduc castile in urechi. Ascult muzica zgomotoasa. Ajung la usa blocului. Doar ea ma desparte de ce e afara. Imi pun pe cap gluga. Imi trag peste fata fularul. Deschid usa. Un val continuu de aer rece imi loveste fata pe jumatate neacoperita. Inspir aer. E foarte rece. Expir lung. Aburul expirat e foarte dens. Imi place chestia asta. O repet de cateva ori.
Ma indepartez de bloc. Ma indrept spre statie. Statia de transport in comun. Ma uit la ceas. E zece fara zece. Ma grabesc. Autobuzele circula pana la 10. Teoretic. Zapada scartie sub bocancii mei. E un scartait metalic. E ca si cum as calca pe cioburi mici de sticla. Ajung in statie. E pustiu. Sunt singurul care asteapta. Ma uit la ceas. E zece fara patru minute. Astept. Sper sa mai vina un autobuz. Astept. Privesc in jur. Nimeni. Doar zapada. Zapada gri. Astept. Nimeni. Din cand in cand mai trece o masina. Privesc in jur. Langa mine e o biserica neterminata. E acoperita cu zapada. E un fel de peisaj postapocaliptic. O iarna nucleara. Pentru o clipa am senzatia ca nu mai e nimeni. Privesc la blocurile gri din jur. Sunt cateva lumini. Astept. Ma uit la ceas. E zece si cinci. Am ingletat. In special mainile. Am manusi, dar aparent nu prea ma ajuta. Astept. Apare un tip. Trece grabit strada. Dispare la fel de repede. Astept. Nimeni. Apare un autobuz. Pare gol. Se aproprie de statie. Opreste. E pe celalalt sens. Astept in continuare. Inghet in continuare. Ma uit la ceas. E zece si 14. Daca mergeam pe jos, eram deja la jumatatea drumului. Ma gandesc sa plec. As pleca. Sunt sanse mari ca autobuzul sa apara dupa ce plec eu din statie. Nu ar fi prima data. Astept totusi. Apare un autobuz. In cele din urma. E pe sensul bun. Se aproprie. Opreste. Se deschid usile. Urc. E ceva mai cald inauntru. Pleaca. Ma asez pe un scaun. Sunt multe scaune libere. Privesc pe geam.
E in jur de 10 dimineata. Stau pe marginea unei bucati de beton, care se vrea a fi parte a unui ansamblu arhitectonic modern [sau postmodern? Whatever!], dar de fapt e o bordura/treapta. E relativ frig afara. Soarele lumineaza cu putere fiorii diminetii. Bate vantul… Nu mai sunt frunze in copaci. E o zi anosta.
Astept un prieten. A intrat in sucursala unei banci. Tocmai am iesit de la un seminar. Sunt obosit dupa o noapte grea [bufnitareala si alcolizare] si o dimineata nedormita. Ma doare capul si am ochii injectati. Stau cu castile in urechi. Ascult muzica zgomotoasa. Astept….
In campul meu vizual periferic apare o tiganca [sau rroama, daca preferi] si un copil rrom. Cei doi se despart. Copilul cauta o victima. Ma vede pe mine. Dar se indreapta spre altcineva, mai vulnerabil. Ii intinde o iconita, dar tanarul refuza. Copilul rrom insista. Tanarul din nou. Copilul insista. Tanarul pleaca. Copilul se uita in jur. Pustiu. Doar eu si el. Asteapta o clipa. Ezita. Vine spre mine… Imi intinde o iconita: „… Asta … … hai … sfiintita … … … bani…” (se termina melodia). Eu, nepasator si cu capul in jos: „Pleaca…” El, insistent: „Hai ca e sfiintita…” Ma doare capul ca naiba. Imi ridic privirea: „Pleaca!” Observa ca am ochii umezi din cauza vantului. Plin de compasiune: „Da’ de ce plangi?” Eu, sec si serios: Ma inseala sotia!
Am citit pe undeva cum ca recesiunea globala a luat sfarsit [EEEEeee si alte omanatopeice care denota bucuria!]. Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, a anuntat in mod oficial ca recesiunea economica globala s-a incheiat. Asta s-a intamplat intr-o luni, mai exact pe 9 noiembrie 2009. Teoretic, asta ar insemna ca numai lucruri bune se vor intampla de acum incolo. Odata ce ai atins fundul gropii, nu poti decat urca. Personal, ma indoiesc ca acesta e sfarsitul recesiunii si al crizei globale si ca nimic rau nu se va mai intampla, dar asa sunt eu, mai paranoic.
Traind in Romania (an electoral and shit), deabia acum am inceput sa simt efectele crizei. Dupa un octombrie si un inceput de noiembrie in care portofelul meu a suferit efectiv o hemoragie si in care o mare parte din banii castigati cinstit in vara trecuta au zburat spre alte zari si portofele necunoscute, am decis sa tai din pierderi! Astfel ieri (19 noiembrie) s-au implinit 2 saptamani de cand nu am mai iesit seara/noaptea in oras „la un suc” [de creeale sau de struguri]. Pe langa rezolvarea partiala a problemelor financiare si a celor de somn, chestia asta a mai avut si un rezultat neasteptat, m-am trezit dintr-o data ca am o multime de timp liber. Asa ca m-am apucat sa ma uit la filme si sa citesc. Aveam si alte planuri ceva mai interesante de a-mi ocupa timpul liber, dar necesitau o oarecare investitie financiara, asa ca m-am oprit la astea.
Am descarcat de pe torente vreo 6 Gb de carti, marea majoritate despre psihologie sociala [o pasiune mai veche], dar si alte subiecte mai „practice” precum autoaparare sau cum sa desfaci incuietori. Evident, nu am cumparat carti din librarii pentru ca la ce scoruri au cartile in ziua de astazi, as fi iesit mai in pierdere decat daca as fi stat toate noptile prin baruri [Mai multe despre acest subiect poti citi in Ce carti fura romanii din librarii]. In orice caz, am de gand sa fac chestia asta pana pe la sfarsitul lui noiembrie, astfel incat sa mai economisesc ceva bani, evident ca sa-i cheltui in vacanta de iarna. Gasesc eu o modalitate!
In concluzie, criza economica poate avea si aspecte pozitive pe plan personal. Te poate face sa te apuci de citit si astfel te poate ajuta sa devii mai cult [daca a citi carti despre cum sa desfaci incuietori e o chestie culta…]
Green day – Boulevard of broken dreams
Ma trezesc. E ora 5 si ceva dimineata. A trecut mai putin de o ora de cand m-am cucat. Privesc pe geam. Inca nu a rasarit soarele. E un fel de crepuscul. Totul e gri. Ma duc la baie. Ma uit in oglinda. Arat ciudat. Sunt mai palid ca de obicei. Ma imbrac. Ma incalt. Imi aranjez parul in oglinda de la intrare. Trebuie sa ma rad. Imi pun castile in urechi si ies. Astept liful. Intarzie. Intr-un final vine. Urc. Astazi pare cam nesigur. Apas butonul pentru partier. Scartaie. Ajung la parter. Dau sa ies. Usa nu se deschide.Un scurt „Nu te panica!” imi trece prin gand. Trag aer in piept. Mai incerc odata. Tot nu se deschide. Chiar nu am chef sa-mi petrec dimineata aici. Sunt atat de somnoros. Vreau sa dorm. Nu am dormit niciodata intr-un lift. Nu vreau sa incerc. Apas butonul pentru etajul unu. Liftul uraca. Ajung la etajul unu. Usa se deschide. Ies. Cobor pe scari un etaj. La iesire ma opresc la cutiile postale. Iau niste pliante si cataloage de la niste hipermagazine. Ies din bloc. Ma indrept spre casa.
Merg pe aleile dintre blocuri. Inca nu a iesit soarele. E un decor post apocaliptic. E ceata si frig. Copacii sunt inalti si goi. Se aude croncanit de cioara. Merg printre blocuri grii. Nu e nimeni inafara de mine. Se pare ca sunt singurul care s-a trezit la ora asta. Ma apropii de bulevard. Se aude zgomot de masini. Trec pe langa o ghena de gunoi. Cativa caini si oameni fara adapost isi cauta micul dejun. Ajung pe bulevard. Incep sa apara oameni. Toti se grabesc probabil sa ajunga la serviciu. Ajung intr-o statie de autobuz. E inchis la chioscul cu bilete. Ma intreb daca circula autobuzele la ora asta. Zabovesc o clipa in statie. E prea frig ca sa astept un autobuz care probabil nu vine. In plus trebuie sa schimb doua autobuze. Ma decid sa merg pe jos spre casa.
Cobor pe bulevard. E epidemie de gripa porcina. Privesc in jos. Sunt atent pe unde calc. Fac slalom printre flegme. Drumul spre casa pare mai lung ca de obicei. Pe masura ce cobor ceata incepe sa se risipeasca. Ajung la mine in cartier. Iese soarele. Razele lui sunt calde. Atmosfera incepe sa se coloreze. Ma aproprii de destinatie. Pe trotuar sunt caini. Stau intinsi la soare ca niste panouri solare. Cei negrii sunt mai avantajati. Ajung la bloc. Intru. Caut cheile. Le gasesc. Deschid usa. Intru. Ma descalt. Ma duc in camera mea. Ma arunc pe pat. Dorm.
Merg pe strada. Cu un prieten. Apar doi caini.
Eu: Ai ceva de mancare la tine?
El: Da, un femur!
Chronicle of Link 