Statia

In imagine: un geam. Inghetat. wallpaper preluat de aici

Privesc pe geam. E seara. Defapt noapte. Ies din apartament. Inspir aer. E rece.  Introduc cheia in usa. O rasucesc. De doua ori. Imi trece prin cap sa ma asigur ca e incuiata. Renunt la idee. Cobor scarile. Incet. Nu ma grabesc. Imi introduc castile in urechi. Ascult muzica zgomotoasa. Ajung la usa blocului. Doar ea ma desparte de ce e afara. Imi pun pe cap gluga. Imi trag peste fata fularul. Deschid usa. Un val continuu de aer rece imi loveste fata pe jumatate neacoperita. Inspir aer. E foarte rece. Expir lung. Aburul expirat e foarte dens. Imi place chestia asta. O repet de cateva ori.

Ma indepartez de bloc. Ma indrept spre statie. Statia de transport in comun. Ma uit la ceas. E zece fara zece. Ma grabesc. Autobuzele circula pana la 10.  Teoretic. Zapada scartie sub bocancii mei. E un scartait metalic. E ca si cum as calca pe cioburi mici de sticla. Ajung in statie. E pustiu. Sunt singurul care asteapta. Ma uit la ceas. E zece fara patru minute. Astept. Sper sa mai vina un autobuz. Astept. Privesc in jur. Nimeni. Doar zapada. Zapada gri. Astept. Nimeni. Din cand in cand mai trece o masina. Privesc in jur. Langa mine e o biserica neterminata. E acoperita cu zapada. E un fel de peisaj postapocaliptic. O iarna nucleara. Pentru o clipa am senzatia ca nu mai e nimeni. Privesc la blocurile gri din jur. Sunt cateva lumini. Astept. Ma uit la ceas. E zece si cinci. Am ingletat. In special mainile. Am manusi, dar aparent nu prea ma ajuta. Astept. Apare un tip. Trece grabit strada. Dispare la fel de repede. Astept. Nimeni. Apare un autobuz. Pare gol. Se aproprie de statie. Opreste. E pe celalalt sens. Astept in continuare. Inghet in continuare.  Ma uit la ceas. E zece si 14. Daca mergeam pe jos, eram deja la jumatatea drumului. Ma gandesc sa plec. As pleca. Sunt sanse mari ca autobuzul sa apara dupa ce plec eu din statie. Nu ar fi prima data. Astept totusi. Apare un autobuz. In cele din urma. E pe sensul bun. Se aproprie. Opreste. Se deschid usile. Urc. E ceva mai cald inauntru. Pleaca. Ma asez pe un scaun. Sunt multe scaune libere. Privesc pe geam.

Cine va castiga alegerile?

Mai e putin si vine acel moment mult asteptat de tot romanul. Momentul in care omul de rand poate face o diferenta. Momentul in care cu o simpla stampila cetateanul isi decide [a se citi pecetluieste] viitorul, al lui, al copiilor sai si al copiilor copiilor sai. Momentul in care se va scrie viitorul acestei marete tari. Momentul in care se va alege un (nou) presedinte. Fuck it! Defapt vine momentul acela cand o data la 5 ani omul de rand devine dintr-o data important, are „puterea” de a vota. Momentul acela cand cetateanului i se zice sa isi faca datoria de cetatean, sa mearga sa voteze! Momentul in care romanului i se promite totul, de la un trai decent [nu bun, decent!], pensii si alocatii pentru copii mai mari, drumuri si autostrazi, pana la legalizarea prostitutiei si a drogurilor usoare [observa targetul larg. Cate un vis pentru fiecare!] Momentul cand incepe circul mediatic. Momentul cand toti se intreaba „Cine va castiga alegerile?” Ei bine NU imi pasa! I don’t give a shit! Toti sunt la fel, toti fura, toti uita de tine cand se vad acolo sus! Pacat ca inevitabil trebuie sa castige cineva. Romania merita un scrutin de alegeri in care toti sa piarda si sa castige Nimeni.

vote nobodyIn imagine in afis electoral pentru Nimeni. Sursa: world wide web. Voteaza cu Nimeni!

P.S. Dupa cum vezi viata e alcatuita din momente! Tu decizi ce moment e acum.