Degeneratia urmatoare

In imagine: inscriptie in limba engleza,”Fara viitor”. Imagine preluata de aici

Ti-am zis vreodata ca am impresia ca lumea in general si Romania in special se duc dracului de rapa? A, nu? Ei bine, da! Cred cu fermitate in acest lucru! Sunt o multime de argumente care ma fac sa zic asta, de la criza financiara, situatia economica, pandemia de gripa de porc care nush cum naiba i-a o pauza ca sa-si faca lumea cumparaturile de Craciun, premii nobel (pentru pace) date de-ampulea, pana la oameni care mor de foame sau ingheata pe strazi in timp ce alti oameni, de afacere si de politica [a se citi hoti!], trec pe langa ei in Suv-uri si alte masini de lux si stau iarna cu geamurile deschise la vila, pentru ca e prea cald inauntru… Lista poate continua, dar astazi voi vorbi foarte succint despre generatia urmatoare, mai exact despre dependenta de computer a acesteia. Evident, nu toti sunt la fel, dar o mare parte dintre ei prezinta caracteristicile prezentate mai jos.

Nu vreau sa par melancolic [sau alte bullshituri din astea], dar cand eram eu copil stateam mai toata ziua pe afara. Faceam tot felul de porcarii si abia asteptam sa ies din casa. Copii din ziua de azi stau toata ziua in casa si freaca menta pe computer. Cand ii trimiti sa duca gunoiul afara reactioneaza ca si cum i-ai trimite noaptea in jungla amazoniana inarmati cu o scobitoare! [Nu, nu am copii, dar am rude care au copii]

Cand eram eu tanar, jucam fotbal intr-un parculet din cartier pana se lasa intunericul. Jucam si iarna, chiar daca era zapada si imi rupeam gatul [metaforic vorbind] pe ghetusul care se forma in fata portii. Copii din ziua de azi joaca Fifa in retea! E ok sa joci Fifa, dar nu se compara senzatia pe care o ai atunci cand inscrii in joc cu cea pe care o ai cand dai chiar tu gol pe teren. E vorba despre perceptia pe care ti-o formezi asupra realitatii.  Atunci, in vacanta de vara parculetul era plin de copii, astazi rar mai vezi cativa [de obicei cand cade curentul!]

Mai nou, am vazut copii in clasele intai sau a doua, care tasteaza mai rapid decat sriu de mana! Sau de-a dreptul grotesc, joaca „Adevar sau provocare” pe messenger! Nu m-ar mira ca intr-un viitor, de Craciun sa primesti un e-mail cu un link catre un colind remixat si un numar de cont bancar.

In concluzie,  generatia urmatoare [those little fuckers], nu isi mai traiesc viata in adevaratul sens al cuvantului, nu isi creaza propriile lor amintiri, ci traiesc vieti comune, conforme, plictisitoare, fac toti aceiasi chestie. Trist! Eu nu as vrea ca singurele mele amintiri din copilarie sa fie legate de computer. Inevitabil vor creste si toti vor duce o viata de genul work, buy, consume and die.

Ciclul vietii

Green day – Boulevard of broken dreams

Ma trezesc. E ora 5 si ceva dimineata. A trecut mai putin de o ora de cand m-am cucat. Privesc pe geam. Inca nu a rasarit soarele. E un fel de crepuscul. Totul e gri. Ma duc la baie. Ma uit in oglinda. Arat ciudat. Sunt mai palid ca de obicei. Ma imbrac. Ma incalt. Imi aranjez parul in oglinda de la intrare. Trebuie sa ma rad. Imi pun castile in urechi si ies. Astept liful. Intarzie. Intr-un final vine. Urc. Astazi pare cam nesigur. Apas butonul pentru partier. Scartaie. Ajung la parter. Dau sa ies. Usa nu se deschide.Un scurt „Nu te panica!” imi trece prin gand. Trag aer in piept. Mai incerc odata. Tot nu se deschide. Chiar nu am chef sa-mi petrec dimineata aici. Sunt atat de somnoros. Vreau sa dorm. Nu am dormit niciodata intr-un lift. Nu vreau sa incerc. Apas butonul pentru etajul unu. Liftul uraca. Ajung la etajul unu. Usa se deschide. Ies. Cobor pe scari un etaj. La iesire ma opresc la cutiile postale. Iau niste pliante si cataloage de la niste hipermagazine. Ies din bloc. Ma indrept spre casa.

Merg pe aleile dintre blocuri. Inca nu a iesit soarele. E un decor post apocaliptic. E ceata si frig. Copacii sunt inalti si  goi. Se aude croncanit de cioara. Merg printre blocuri grii. Nu e nimeni inafara de mine. Se pare ca sunt singurul care s-a trezit la ora asta. Ma apropii de bulevard. Se aude zgomot de masini. Trec pe langa o ghena de gunoi. Cativa caini si oameni fara adapost isi cauta micul dejun. Ajung pe bulevard. Incep sa apara oameni. Toti se grabesc probabil sa ajunga la serviciu. Ajung intr-o statie de autobuz. E inchis la chioscul cu bilete. Ma intreb daca circula autobuzele la ora asta. Zabovesc o clipa in statie. E prea frig ca sa astept un autobuz care probabil nu vine. In plus trebuie sa schimb doua autobuze. Ma decid sa merg pe jos spre casa.

Cobor pe bulevard. E epidemie de gripa porcina. Privesc in jos. Sunt atent pe unde calc. Fac slalom printre flegme. Drumul spre casa pare mai lung ca de obicei. Pe masura ce cobor ceata incepe sa se risipeasca. Ajung la mine in cartier. Iese soarele. Razele lui sunt calde. Atmosfera incepe sa se coloreze. Ma aproprii de destinatie. Pe trotuar sunt caini. Stau intinsi la soare  ca niste panouri solare. Cei negrii sunt mai avantajati. Ajung la bloc. Intru. Caut cheile. Le gasesc. Deschid usa. Intru. Ma descalt. Ma duc in camera mea. Ma arunc pe pat. Dorm.