Despre criza economica

Am citit pe undeva cum ca recesiunea globala a luat sfarsit [EEEEeee si alte omanatopeice care denota bucuria!]. Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, a anuntat in mod oficial ca recesiunea economica globala s-a incheiat. Asta s-a intamplat intr-o luni, mai exact pe 9 noiembrie 2009. Teoretic, asta ar insemna ca numai lucruri bune se vor intampla de acum incolo. Odata ce ai atins fundul gropii, nu poti decat urca. Personal, ma indoiesc ca acesta e sfarsitul recesiunii si al crizei globale si ca nimic rau nu se va mai intampla, dar asa sunt eu, mai paranoic.

Traind in Romania (an electoral and shit), deabia acum am inceput sa simt efectele crizei. Dupa un octombrie si un inceput de noiembrie in care portofelul meu a suferit efectiv o hemoragie si in care o mare parte din banii castigati cinstit in vara trecuta au zburat spre alte zari si portofele necunoscute, am decis sa tai din pierderi! Astfel ieri (19 noiembrie) s-au implinit 2 saptamani de cand nu am mai iesit seara/noaptea in oras „la un suc” [de creeale sau de struguri]. Pe langa rezolvarea partiala a problemelor financiare si a celor de somn, chestia asta a mai avut si un rezultat neasteptat, m-am trezit dintr-o data ca am o multime de timp liber. Asa ca m-am apucat sa ma uit la filme si sa citesc. Aveam si alte planuri ceva mai interesante de a-mi ocupa timpul liber, dar necesitau o oarecare investitie financiara, asa ca m-am oprit la astea.

Am descarcat de pe torente vreo 6 Gb de carti, marea majoritate despre psihologie sociala [o pasiune mai veche], dar si alte subiecte mai „practice” precum autoaparare sau cum sa desfaci incuietori. Evident, nu am cumparat carti din librarii pentru ca la ce scoruri au cartile in ziua de astazi, as fi iesit mai in pierdere decat daca as fi stat toate noptile prin baruri [Mai multe despre acest subiect poti citi in Ce carti fura romanii din librarii]. In orice caz, am de gand sa fac chestia asta pana pe la sfarsitul lui noiembrie, astfel incat sa mai economisesc ceva bani, evident ca sa-i cheltui in vacanta de iarna. Gasesc eu o modalitate!

In concluzie, criza economica poate avea si aspecte pozitive pe plan personal. Te poate face sa te apuci de citit si astfel te poate ajuta sa devii mai cult [daca a citi carti despre cum sa desfaci incuietori e o chestie culta…]

Ce carti fura romanii din librarii!

O zi in parc…

O zi in parc…

Intru in parc. Caut un loc mai linistit, mai printre boscheti. Vreau sa simt chemarea naturii. Sa simt liniste si cantec de pasari nu zgomot de masini si injuraturile pensionarilor care isi joaca pensia la table. Observ ca o mare parte din banci au un carton pe ele care scrie „Vopsit” . „Nu Proaspat vopsit”, ci doar „Vopsit”. Cartoanele arata cam dubios, deci ma gandesc la posibilitatea unei farse mai elaborate. Dar totusi nimeni nu sta asezat pe una din bancile insemnate. Dupa cativa metri vad o urma de pantaloni imprimata pe banca. Poor  idiot!

Anyway, fac un minitur al parcului in cautarea unei banci libere si preferabil nevopsite. In sfarsit gasesc una. Defapt 3, legate in serie. Imi dau jos rucsacul din spate. Ma asez pe cea din mijloc. In fata mea o fintana arteziana. In bazin, in loc de apa, o roaba, o lopata si un sac de ciment. In spatele meu, la vreo 5 metri in spate, 5-6 muncitori. Stau in boscheti [a se citi spatiu verde] si mananca seminte. Dupa burta de bere impresionanta a unuia dintre ei, pun pariu ca au si [cel putin] un pet de bere, dosit pe undeva…

E o zi placuta. Stau pe banca in parc si ascult muzica… privesc la fantana goala. La un moment dat trece o persoana pe langa mine. E o persoana mai in varsta [a se citi baba!]. Nu o bag in seama, trece pe langa mine. Se opreste la un metru, poate doi. Se intoarce spre mine. Pentru o clipa am impresia ca vrea sa se aseze pe banca de langa. La naiba nu putea sa-si gaseasca alta banca! Eu am traversat parcu’ ca sa gasesc banca asta langa „apa”. Dar nu se aseaza. Se uita la mine. Se uita la rucsac si la lantul metalic atasat de portofelul meu. Instinctiv imi duc mana pe rucsac. Imi dau seama ca totusi are o varsta. Sansele ca sa imi ia rucsacul si sa fuga cu el sunt minime. Continui sa o privesc periferic, cu coltul ochiului. Se aproprie de mine. Imi intorc capul. O privesc. Are fata plina de riduri. Zice ceva. Ii lipsesc si cativa dinti. Nu o aud. Imi scot o casca din ureche. „Esti student?” „Ce te face sa spui asta?”ma intreb in sinea mea, dar ii raspund scurt: „Da. Sper ca nu e genul ala de baba care simte nevoia sa-si destainuie viata si opinia despre societate contemporana. unui necunoscut. „Sa-ti dau numaru’ meu de telefon… ” Huh?! „… daca cunosti pe cineva care are nevoie de gazda…” Simt o oarecare usurare. „… sa-il dai. „continua ea. Accept. Imi dicteaza numarul. Eu il notez constiincios pe telefon. Imi spune ca sta ” aici, aproape” Arata cu mana spre centrul orasului. Spre vreo 10 blocuri. „Foarte exact„, ma gandesc eu. Ca pret vrea „100 de euro plus cheltuielile impartite la trei„. Imi vine in minte replica aceea celebra: „Scump, doamna scump!” Nu zic  nimic. Ma bucur ca nu intra in detalii. „Si vreau numai baiat ca de fete m-am lamutit eu… ” Shit! Intra in detalii! „… ca eu am mosneag batran si […] ” Incerc sa afisez un zambet discret, in timp ce ma concentrez asupra muzicii din cealalta ureche. E o melodie mai zgomotoasa. Defapt cam toate sunt. Se termina. Incepe alta. La putin timp dupa aud: ” […] ma duc la Mitropolie.”  „Sper ca asta e partea in care pleaca!” ma gandesc eu. Chiar pleaca. Sunt din nou singur. Bine, exceptandule pe celelalte persoane din parc…

Mai ascult cateva melodii. Ma uit la cer. E senin. Doar cativa nori de vreme buna. Adie usor vantul Peste drum de fantana se aseaza un tip. E imbracat cu un tricou alb, usor ingalbenit. Ori datorita trecerii timpului, ori in urma unor experimente esuate cu masina de spalat.  Ma uit la crapaturile din bazinul fantanii.  Ii lipsesc si cateva placi de marmura. Trotuarul are denivelari si crapaturi. Doar aleile principale au mai fost asfaltate recent [a se intelege candva in ultimii 10 ani]. Frunzele ingalbenite ale copacilor, stau rasfirate pe jos…

Astept o melodie mai zgomotoasa ca sa ma ridic de pe banca. Dupa o oarecare asteptare, ea vine. Ma ridic. Imi pun rucsacul in spate. Plec. Ies din parc.