Cand cartile se sinucid…

Inainte de a citi mai departe, da un play pe videoclipul de mai jos. Sa ne imaginam ca acesta este coloana sonora a acestui [minunat] articol.

***

Conform unui articol dintr-un ziar, Institulul Roman de Studii Sociale [IRSS, pentru impatimitii de acronime]  a efectuat un sondaj de opinie din care reiese faptul ca jumatate dintre romani nu au citit nici macar o carte in anul anterior [2012, in caz ca citesti chestia asta in viitor.]

Statistic vorbind, conform aceluiasi studiu si potrivit propriilor declaratii,  21% dintre respondenti au citit 1-2 carti, 11% au citit 3-4 carti, iar 15% au reusit performanta [sarcasm!] de a citi cel putin 5 carti, pe parcursul celor 12 luni, cat a avut anul 2012.

La o analiza pe grupe de varsta studiul releva faptul ca pe parcursul anului trecut nu au citit nici macar o carte, 32% dintre cei din segmentul de 18-30 ani, 49% dintre cei cu varste intre 31-55 de ani si 68% dintre cei peste 55 de ani.

Asa cum probabil ti-ai dat seama si din raspunsurile prezentate in coloana sonora a articoului, cea mai mare parte a oamenilor citesc carti in perioada adolescentei, strict datorita faptului ca sunt oarecum constransi de circumstante, dupa care renunta complet la acest obicei, deci In sistemul romanesc de invatamant ne punem increderea [Sarcasm!]!  Trecand peste factul ca in fuga noastra continua dupa bani, job-uri bine platite, smartfoane, LED-uri [sau ce dracu mai e la moda acum], nu prea mai avem timp nici pentru noi si nici pentru citit; mi se pare de-a dreptul penibil si trist, sa spui ca ultima carte citita sa fi fost candva in liceu [sau daca ai fost ceva mai rasarit, in facutate]. … Sau ca autorul tau preferat e „Mihai Creanga” fiindca are poezii frumoase… [I don’t want to live on this planet anymore!]

***

Daca tot ai ajuns reusit performanta de a   citi   [Sa fim seriosi!] ajunge  pana la capatul articolului , poate esti curios sa vezi Ce carti fura romanii din librarii!

P.S. [on an unrelated note] Iata ca am ajuns si la a treia postare pe anul acesta. In mod deloc surprinzator, suntem in grafic, exact cum am prevazut cu ceva timp in urma.

Anunțuri

Saracie la promotie

In imagine: Un afis pe un stalp „Sfaturi pentru a supravietui recesiunii: #1. Nu mai cumpara porcarii inutile!”. Imagine preluata de aici.

Arunca o privire peste imaginile de mai jos! Probabil le-ai vazut si la stiri, daca nu, cu siguranta le vei vedea!

Toata chestia asta s-a intamplat astazi (18 martie) la deschiderea unui nou magazin, in cartierul Nicolina din Iasi. Mii de iesenii au luat cu asalt portile magazinul [revolutie frate!] odata ce acestea s-au deschis la ora 09:00. Aparent, unii clienti asteptau inca de la ora 03:00 AM [what the fuck?! Unii chiar nu au somn?!] deschiderea inaugurala a magazinului pentru a prinde un loc in fata. Odata intrati in magazin, oamenii s-au calcat efectiv in picioare pentru a ajunge la produsele mult visate. Altii mai atletici, s-au urcat pe rafturi [inca un motiv in plus pentru a practica un sport!]. Pentru a putea controla multimea, conducerea , ajutata de jandarmi, a fost nevoita sa inchida temporar magazinul, la doar 10 minute de la deschidere.

Din cate am inteles, unul dintre cele mai cautate item-uri (obiecte) a fost bormasina la mirificul pret de 15 lei [Asta mai lipsea, oferte la bormasi! Presupun ca de acum nu voi mai dormi la amiaza, daca au prins toti idiotii bormasini ieftine si se apuca de amenajari interioare!]. Alte produse la mare cautare au fost si ghivecile de flori la 1 leu [Flower power, huh?!].

Asta e Romania in care traim?! O Romanie in care oamenii se calca in picioare la inaugurari de magazine si supermagazine (supermaket-uri) ca sa cumpere chestii la promotie! [Nu e consumerismul mishto?! -Sarcasm!- ] Trist! Cazul de la Iasi nu e primul si cu siguranta nu va fi si ultimul! Oricum, ce se intampla aici e doar un preview pentru ce se intampla afara [Vezi Black Friday!].

Sursa articol: aici. Mai multe imagini gasesti aici.

P.S. In caz ca te intrebi, nu am fost la deschiderea magazinului [Pacat, am auzit ca a iesit un pogo de zile mari!].

Traim in Romania…

In imagine: Un caine comunitar pe scena cu Ducu Berti. Click pentru a mari. Fotografie facuta vara trecuta (2009) la Ipotesti.

Se pare ca de fiecare data cand se organizeaza la noi un eveniment [indiferent de natura lui], sansele ca un caine comunitar sa intre in scena [sau pe scena, in cazul de mai sus], cresc proportional cu numarul de cetateni straini care sunt prezenti la eveniment. Citind un articol de pe Silence’s Blog [un blog grozav, by the way], mi-am adus aminte de fotografia de mai sus, pe care am facut-o vara trecuta (2009) la un concert cu Ducu Berti de la Ipotesi [locul in care a copilarit M Eminescu]. Atunci, un caine comunitar a traversat pur si simplu scena, spre stupoarea invitatilor francezi care luau parte la acest eveniment. Atunci Ducu Berti vizibi jenat [si probabil scarbit] de intamplare a zis: „Traim in Romania…”

P.S. Iti mai aduci aminte de caine ala care a intrat pe pista la prima cursa de FIA GT3 organizata la Bucuresti? Pentru ati reimprospata memoria poti arunca o privire aici.

21.720 de strofe

21.720! Florin Geanopol, in varsta de 46 de ani, a scris un poem autobiografic ce contine [doar] 21.720 strofe! Conform unui articol dintr-un ziar local, acesta e numarul de strofe pe care l-a scris un detinut de la penitenciarul de maxiama securitate din Iasi, in speranta ca va intra in cartea recordurilor. Poemul, intitulat „Scrisoare umanitatii [un pic cam pompos, if you ask me], a fost scris pe parcursul a 13 ani [adica cam de cand sta tipu’ la racoare] si este dedicat lui Mihai Eminescu, poetul care l-a inspirat. Detinutul este condamnat la 20 de ani de inchisoare, dupa ce in 1996, a ucis pe unul din prietenii sai si pe concubina acestuia.

In imagine: Florin Geanopol si poemul sau care se intinde pe 1002 pagini. Imagine preluata de aici.

Probabil te intrebi ce a putut sa scrie omul in 21.720 de strofe. Ei bine, el descrie in versurile sale, intamplarile care i-ai marcat viata, dar si unele evenimente care au marcat umanitatea:

„Am scris cateva strofe si despre fica mea si tatal meu, dar si despre moartea lui Michael Jackson [hmm?!]. Am facut referire si la coruptia din justitie. Nu imi fac ciorne inainte, ci totul vine de la sine”

Geanopol vrea sa intre in cartea recordurilor si de aceea a rugat conducerea penitenciarului sa-l ajute cu formalitatile premergatoare inscrierii in Guinness World Records.

„Sper sa reusesc pentru ca, din cate stiu eu, cel mai mare poem din lume are 14.000 de strofe”

Totusi daca aceasta tentativa de record nu se materializeaza, Geanopol are si un plan de rezerva. Astfel el ar putea intra in cartea recordurilor drept omul care a stat cel mai mult cu un cui in cap [Damn! Tipu’ chiar e hotarat!]:

„Recordul mondial e de sapte luni, iar eu am stat noua luni cu un cui in cap. Mi l-am batut pentru ca cei de la Penitenciarul Botosani nu au vrut sa ma lase la inmormantarea tatalui meu. Acum as vrea sa al scot, dar acum nu se mai poate. Medicii spun ca daca vreau sa ma operez o fac pe riscul meu.”

In incheiere, uitandu-ma la fotografia de mai sus si analizand tomul ala de 1002 pagini, nu m-ar mira daca ar fi fost creat cu intentia de a fi folosit ca si arma! Adica, o lovitura in cap cu o carte de dimensiunea aia, sigur te lasa inconstient pentru o perioada cel putin limitata de timp… Sau poate m-am uitat eu prea mult la Prison Break si la Oz!?

Never say never!

Daca nu esti pasionat de „chestii politice”, vei vrea sa sari peste acest articol!

Acum exact 3 ani, in februarie 2007, un site de stiri scria urmatoarele:

Romania and Bulgaria will not host US made anti rocket shield facilities, even though Russia would rather have the defense systems in Poland and the Czech Republic relocated in the Southern Europe.

(Romania si Bulgaria nu va gazdui facilitati pentru scuturi anti-racheta realizate in SUA, cu toate ca Rusia ar prefera ca sistemele defensive din Polonia si Cehia sa fie mutate in Europa sudica)

Aparent americanii s-au razgandit [Never say never!]. In caz ca nu ai aflat, SUA intentioneaza sa amplaseze pe teritoriul Romaniei componente ale unui scut anti racheta, care va deveni operational incepand cu 2015.

Scutul anti racheta in Romania e o chestie buna, nu? Adica ne va proteja de rachete! [Right!] Intrebarea e: Ne va proteja de rachetele cui? Nu prea imi amintesc ca Romania sa fi fost amenintata de vreun conflict militar in ultima vreme… Aaa! Va proteja Europa de amenintarea Iranului! Totul capata sens acum! Asta in conditiile in care Iranul nu si-a amenintat niciodata vecinii, cu atat mai putin Europa. Asta in conditiile in care Iranul se inarmeaza in scopuri defensive fiind amenintata de politica expansionista a Israelului care este sustinut de SUA [un fel de Catch 22]. Dar poate ca e mai bine ca americanii sa intervina, cine stie, poate si iranienii au arme nucleare si de distrugere in masa asa cum au avut si irakienii… never say never! Revenind la Romania, amplasarea de trupe si echipament militar pe teritoriul tarii nu poate avea efecte negative, in fond cazul Teo Peter a fost doar o neintelegere [Sarcasm!].

Degeneratia urmatoare

In imagine: inscriptie in limba engleza,”Fara viitor”. Imagine preluata de aici

Ti-am zis vreodata ca am impresia ca lumea in general si Romania in special se duc dracului de rapa? A, nu? Ei bine, da! Cred cu fermitate in acest lucru! Sunt o multime de argumente care ma fac sa zic asta, de la criza financiara, situatia economica, pandemia de gripa de porc care nush cum naiba i-a o pauza ca sa-si faca lumea cumparaturile de Craciun, premii nobel (pentru pace) date de-ampulea, pana la oameni care mor de foame sau ingheata pe strazi in timp ce alti oameni, de afacere si de politica [a se citi hoti!], trec pe langa ei in Suv-uri si alte masini de lux si stau iarna cu geamurile deschise la vila, pentru ca e prea cald inauntru… Lista poate continua, dar astazi voi vorbi foarte succint despre generatia urmatoare, mai exact despre dependenta de computer a acesteia. Evident, nu toti sunt la fel, dar o mare parte dintre ei prezinta caracteristicile prezentate mai jos.

Nu vreau sa par melancolic [sau alte bullshituri din astea], dar cand eram eu copil stateam mai toata ziua pe afara. Faceam tot felul de porcarii si abia asteptam sa ies din casa. Copii din ziua de azi stau toata ziua in casa si freaca menta pe computer. Cand ii trimiti sa duca gunoiul afara reactioneaza ca si cum i-ai trimite noaptea in jungla amazoniana inarmati cu o scobitoare! [Nu, nu am copii, dar am rude care au copii]

Cand eram eu tanar, jucam fotbal intr-un parculet din cartier pana se lasa intunericul. Jucam si iarna, chiar daca era zapada si imi rupeam gatul [metaforic vorbind] pe ghetusul care se forma in fata portii. Copii din ziua de azi joaca Fifa in retea! E ok sa joci Fifa, dar nu se compara senzatia pe care o ai atunci cand inscrii in joc cu cea pe care o ai cand dai chiar tu gol pe teren. E vorba despre perceptia pe care ti-o formezi asupra realitatii.  Atunci, in vacanta de vara parculetul era plin de copii, astazi rar mai vezi cativa [de obicei cand cade curentul!]

Mai nou, am vazut copii in clasele intai sau a doua, care tasteaza mai rapid decat sriu de mana! Sau de-a dreptul grotesc, joaca „Adevar sau provocare” pe messenger! Nu m-ar mira ca intr-un viitor, de Craciun sa primesti un e-mail cu un link catre un colind remixat si un numar de cont bancar.

In concluzie,  generatia urmatoare [those little fuckers], nu isi mai traiesc viata in adevaratul sens al cuvantului, nu isi creaza propriile lor amintiri, ci traiesc vieti comune, conforme, plictisitoare, fac toti aceiasi chestie. Trist! Eu nu as vrea ca singurele mele amintiri din copilarie sa fie legate de computer. Inevitabil vor creste si toti vor duce o viata de genul work, buy, consume and die.

Cainele comunitar

Cainele comunitar. [Daca nu ai simtul umorului, sau daca te grabesti, vei vrea sa sari peste partea asta! Citeste ce urmeaza dupa fotografie!] „In functie de orasul si cartierul in care locuiesti sunt sigur ca ai avut parte de intalniri de gradul III cu aceasta fiinta enigmatica care salasluiste in negura tomberoanelor si a spatiilor industriale dezafectate. Aceasta magnifica creatura, cunoscuta deasemenea si sub denumirea de caine vagabont sau simplu… javra, duce o viata urbana plina de mister chiar sub ochii nostrii. Cainele comunitar desi are o viata grea, plina de nevoi si lipsuri, a ales sa spuna NU dominatiei umane, convietuind in acelasi spatiu cu omul, dar fiind totusi independent fata de acesta.” Mai multe despre viata acestei mirifice creaturi in viitoarea mea carte „Cainele comunitar – intre legenda si adevar”.

In imagine: un caine comunitar, instalat confortabil pe un scaun intr-un tramvai. [Nu stiu unde e facuta fotografia, dar intuitia imi spune ca e Romania. Am totusi dubii, pentru ca parca e prea curat in tramvai, scaunele par noi si cainele pare bine hranit].

Revenind la chestii mai serioase, orasele din Romania sunt pline de caini comunitari. Unele au mai multi, alte au mai putini, in functie si de cine a fost primar [remember T. Basescu]. Am avut ocazia sa locuiesc in diferite parti ale Iasului, si nush cum naiba peste tot am dat de caini comunitarii.

Exista numeroase cazuri de persoane atacate de caini comunitari. E deja celebru cazul japonezului care a fost omorat de un caine in centrul Bucurestiului. Mie nu imi este frica de caini, dar cand te intorci noaptea pe la ora 2-3 acasa si vezi ca trotuarul e blocat de o haita de 6-7 caini comunitari, instinctul de supravietuire iti spune sa treci pe partea cealalta de strada. Un alt inconvinient este faptul ca latra noaptea si e al dracului de dificil sa adorm uneori. Desi am geamuri termopan, si deci [teoretic] bine izolate fonic, tot aud cainele cum latra la 2 blocuri distanta.

Cu toate aspectele negative prezentate mai sus, nu am nimic cu cainii comunitari [cainele meu e un fost caine comunitar!].  Imi plac si iubesc animalele si e trist sa vezi cum unele persoane sustin eutanasierea cainilor vagabonti, sau mai rau ii otravesc sau ii tortureaza. Cat de fucked up psihic tre’ sa fii sa iti faca placere sa chinui un animal mai slab decat tine care nu ti-a facut nimic. Cainele nu are nici o vina, poate doar faptul ca e caine! Adica nu cred ca ne confruntam cu o conspiratie canino-masonica [ca tot sunt la moda conspiratiile masonice], prin care cainii isi propun sa cucereasca Romania din interior, oras cu oras, cartier cu cartier. Dupa ce a fost abandonat pe strada de catre om, cainele face ce stie el mai bine. Mai exact, face ce l-a invatat Mama Natura sa faca, si anume sa supravietuiasca. Inevitabil vina e tot a omului, care l-a aruncat in strada. …Dar lumea e plina de ura si unii si-o revarsa asupra animalelor. Trist!

P.S. Mai nou am citit undeva pe net, cum ca Romania „exporta” caini comunitari in Germania. Aparent germanii sunt mai interesati sa adopte cainii vagabonzi de pe strazile Sibiului, decat romanii [Ciudat, nu?]. Daca stai sa privesti din alt punct de vedere, ce ajuns Romania, pana si cainii comunitari pleaca in vest!

Ma inseala sotia…

E in jur de 10 dimineata. Stau pe marginea unei bucati de beton, care se vrea a fi parte a unui ansamblu arhitectonic modern [sau postmodern? Whatever!], dar de fapt e o bordura/treapta. E relativ frig afara. Soarele lumineaza cu putere fiorii diminetii.  Bate vantul… Nu mai sunt frunze in copaci. E o zi anosta.

Astept un prieten. A intrat in sucursala unei banci. Tocmai am iesit de la un seminar. Sunt obosit dupa o noapte grea [bufnitareala si alcolizare] si o dimineata nedormita. Ma doare capul si am ochii injectati. Stau cu castile in urechi. Ascult muzica zgomotoasa. Astept….

In campul meu vizual periferic apare o tiganca [sau rroama, daca preferi] si un copil rrom. Cei doi se despart. Copilul cauta o victima. Ma vede pe mine. Dar se indreapta spre altcineva, mai vulnerabil. Ii intinde o iconita, dar tanarul refuza. Copilul rrom insista. Tanarul din nou. Copilul  insista. Tanarul  pleaca. Copilul se uita in jur. Pustiu. Doar eu si el. Asteapta o clipa. Ezita.  Vine spre mine…  Imi intinde o iconita: „…  Asta … … hai … sfiintita … … … bani…” (se termina melodia). Eu, nepasator si cu capul in jos: „Pleaca…” El, insistent: „Hai ca e sfiintita…” Ma doare capul ca naiba. Imi ridic privirea: „Pleaca!” Observa ca am ochii umezi din cauza vantului. Plin de compasiune: „Da’ de ce plangi?” Eu, sec si serios: Ma inseala sotia!