Regrete

In imagine: un soarece, prins in capcana, care zice „Nu regret nimic” Imagine preluata de aici.

Sigur stii senzatia aia pe care o ai atunci cand regreti ceva. Da, exact, senzatia aia de neputinta, pe care incerci sa o negi cumva, sau sa o diluezi, spunandu-ti ca daca te-ai putea intoarce inapoi si daca ai putea modifica sau schimba ceva, ai face-o si totul ar fi ok.

De-a lungul vietii toti luam decizii, care duc la anumite consecinte si care se rasfrang intr-un mod sau altul asupra noastra sau a celor din jur. Uneori acele decizii nu sunt tocmai inspirate, din diverse motive, si pot avea consecinte nefaste. Ideea e ca apare o mica chestie [cam enervanta uneori] numita constiinta, care freaca lucrurile si mai mult. Adica nu e indeajuns ca ai dat-o in bara o data [sau de mai multe ori], dar trebuie sa traiesti toata viata [sau chiar mai multe vieti, daca crezi in reincarnare] cu ideea ca ai dat-o in bara. Life is fucked up!

Revenind la ideea initiala, ipotetic vorbind, daca te-ai putea intoarece inapoi, ai face-o? Evident ca da, dar de ce? Ca sa indrepti lucrurile „in bine”? Ce garantie ai ca daca cumva modifici ceva din trecut, iti modifici viata in bine? Adica de unde stii ca viata [sau, in functie de afilierea filozofico-religioasa, destinul/Dumnezeu] nu va gasi alta modalitate sa iti complice existenta? De unde stii ca facand o alegere proasta in trecut, care a avut o consecinta nu tocmai buna, nu ai evitat o consecinta si mai proasta. Si cea mai importanta intrebare, daca ai modifica o decizie din trecut, ai mai fi aceiasi persoana? Pentru ca in fond, experientele prin care trecem, si implicit deciziile care ne conduc acolo, ne definesc ca si persoana! Conteaza mai putin faptul ca as fi mai bun sau mai putin bun, ci doar daca as mai fi eu, persoana care sunt astazi, in acest moment, in care tastez intrebarile astea, aparent fara sens…

In concluzie, fie ca vrei sau nu, la un moment dat vei lua o decizie neinspirata, pentru ca e in natura umana sa gresesti! Totusi, ceea ce conteaza cu adevarat este felul in care accepti o greseala si felul in care o tratezi. Nu poti fugi de tine insuti la nesfarsit. „Facing what consumes you is the only way to be free!”

So in the end… I regret nothing!

P.S. Just to get things strait, n-am scris articolul asta pentru ca am pierdut la poker, pentru ca mi-a murit hamsterul uitand sa il hranesc, sau alte bulshit-uri de genul asta!

Reclame

Apa si intuneric

In imagine: O lumanare „aprinsa” de apa. Wallpaper preluat de aici.

Aud un zgomot repetitiv. Pare ceva cunoscut. Analizez. E un latrat. Astept. Poate trece. Nimic. Cainele insista. Deschid ochii. E intuneric. Inchid ochii. Si aici tot intuneric. Astept. Cainele latra frenetic. Renunt la gandul ca voi readormi. Redeschid ochii. Am gatul uscat. Privesc camera cufundata in intuneric. E seara. Sau poate noapte. Cainele ala e chiar foarte pasionat. Pasionat sau pasional? E pasionat. Pune sulflet in tot ceea ce face. O fi si pasional. In timpul lui liber poate. Cainele latra cu spor. Latra usor, latra cu spor.

Ma ridic. Stau pe marginea patului. Casc in intuneric. E liniste. Nu mai aud latrat de caine. Am o migrena. Fizic sunt aici. Mental sunt in alta parte. Ma simt gol. Casc din nou. Ma ridic. Ma indrept spre geam. Lumina de la becul stradal ma orbeste. E agasanta. Dau perdeaua la o parte. Privesc pe geam. Sunt confuz. Zapada. „De ce e zapada afara? Cand m-am culcat nu era acolo. Damn! Cat am dormit? E deja iarna!?” Ganduri contradictorii imi trec prin minte. Da, mintea care era plecata in alta parte.

Ma indrept spre baie. Aprind becul. Intru. Deschid robinetul. Ma spal pe maini. Privesc in oglinda. Ma spal pe fata. Apa e rece. Ma privesc in oglinda. Picaturi de apa se preling pe fata. Imi aduc aminte ce am visat. Eram pe o plaja. Ma bateam cu moldoveni. Ma gandesc ce ar putea sa insemne. Agresivitate latenta? Privesc apa cum curge cu un zgomot repetitiv…