Cainele comunitar. [Daca nu ai simtul umorului, sau daca te grabesti, vei vrea sa sari peste partea asta! Citeste ce urmeaza dupa fotografie!] „In functie de orasul si cartierul in care locuiesti sunt sigur ca ai avut parte de intalniri de gradul III cu aceasta fiinta enigmatica care salasluiste in negura tomberoanelor si a spatiilor industriale dezafectate. Aceasta magnifica creatura, cunoscuta deasemenea si sub denumirea de caine vagabont sau simplu… javra, duce o viata urbana plina de mister chiar sub ochii nostrii. Cainele comunitar desi are o viata grea, plina de nevoi si lipsuri, a ales sa spuna NU dominatiei umane, convietuind in acelasi spatiu cu omul, dar fiind totusi independent fata de acesta.” Mai multe despre viata acestei mirifice creaturi in viitoarea mea carte „Cainele comunitar – intre legenda si adevar”.
In imagine: un caine comunitar, instalat confortabil pe un scaun intr-un tramvai. [Nu stiu unde e facuta fotografia, dar intuitia imi spune ca e Romania. Am totusi dubii, pentru ca parca e prea curat in tramvai, scaunele par noi si cainele pare bine hranit].
Revenind la chestii mai serioase, orasele din Romania sunt pline de caini comunitari. Unele au mai multi, alte au mai putini, in functie si de cine a fost primar [remember T. Basescu]. Am avut ocazia sa locuiesc in diferite parti ale Iasului, si nush cum naiba peste tot am dat de caini comunitarii.
Exista numeroase cazuri de persoane atacate de caini comunitari. E deja celebru cazul japonezului care a fost omorat de un caine in centrul Bucurestiului. Mie nu imi este frica de caini, dar cand te intorci noaptea pe la ora 2-3 acasa si vezi ca trotuarul e blocat de o haita de 6-7 caini comunitari, instinctul de supravietuire iti spune sa treci pe partea cealalta de strada. Un alt inconvinient este faptul ca latra noaptea si e al dracului de dificil sa adorm uneori. Desi am geamuri termopan, si deci [teoretic] bine izolate fonic, tot aud cainele cum latra la 2 blocuri distanta.
Cu toate aspectele negative prezentate mai sus, nu am nimic cu cainii comunitari [cainele meu e un fost caine comunitar!]. Imi plac si iubesc animalele si e trist sa vezi cum unele persoane sustin eutanasierea cainilor vagabonti, sau mai rau ii otravesc sau ii tortureaza. Cat de fucked up psihic tre’ sa fii sa iti faca placere sa chinui un animal mai slab decat tine care nu ti-a facut nimic. Cainele nu are nici o vina, poate doar faptul ca e caine! Adica nu cred ca ne confruntam cu o conspiratie canino-masonica [ca tot sunt la moda conspiratiile masonice], prin care cainii isi propun sa cucereasca Romania din interior, oras cu oras, cartier cu cartier. Dupa ce a fost abandonat pe strada de catre om, cainele face ce stie el mai bine. Mai exact, face ce l-a invatat Mama Natura sa faca, si anume sa supravietuiasca. Inevitabil vina e tot a omului, care l-a aruncat in strada. …Dar lumea e plina de ura si unii si-o revarsa asupra animalelor. Trist!
P.S. Mai nou am citit undeva pe net, cum ca Romania „exporta” caini comunitari in Germania. Aparent germanii sunt mai interesati sa adopte cainii vagabonzi de pe strazile Sibiului, decat romanii [Ciudat, nu?]. Daca stai sa privesti din alt punct de vedere, ce ajuns Romania, pana si cainii comunitari pleaca in vest!
Chronicle of Link 
Eu am fost tot timpul (şi, în ciuda, sau, mă rog, datorită, depinde cum priveşti, cunoştinţelor zootehnice în creştere) pentru soluţiişe radicale de tipul eutanasierii câinilor vagabonzi. Şi aici nu e vorba de „vină” (acest concept e folosit numai în cazul relaţiilor interumane, şi aşa e normal să fie), ci de faptul că omul e capabil a-şi modela mediul înconjurător după bunul plac, pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi şansele de supravieţuire, şi asta a făcut dintotdeauna. Singurii care introduc conceptul de „vină” în această situaţie sunt „apărătorii” maidanezilor, şi o fac, mai precis, sub forma: „săracii! dar n-au nici o vină!”
Problema cu modelarea mediului înconjurător apare în momentul în care se exagerează într-un anumit sens, neluând în considerare consecinţele globale, pe termen lung (exemplu: supraexploatarea unor anumite resurse, care poate duce la dezechilibre ecologice). Dar, după cum cred că e evident, câinii nu sunt pe cale de dispariţie…
Totuşi, lucrul care mă îngrijorează cel mai mult la soluţia eutanasierii e faptul că locul lăsat liber de câinii eutanasuaţi va fi ocupat de alţii, care vor găsi acolo resurse nefolosite de alţi câini, propice înmulţirii şi proliferării unei noi comunităţi de câini.
Trist. Hai sa fim seriosi, cainii comunitari nu afecteaza cu nimic „şansele de supravieţuire” ale „speciei umane” [ce vorbe mari] ! Adica nu ma vezi iesind in fiecare zi din casa cu un baston telescopic in rucsac, just in case ca dau peste o bestie canina, cu care va trebui sa ma lupt pana la moarte! „Homo homini lupus!” Cainii comunitari sunt niste „gunoaie” ale „speciei umane” care au fost aruncate pe strazi dupa ce nu a mai fost nevoie de ele! Nu e o specie invadatoare (ca sobolanii de exemplu) care a venit din preerie si a colonizat orasele [culmea, tocmai din Romania]. Da, e vina oamenilor care i-au aruncat in strada! Conceptul de vina are o arie larga de utilizare si nu se rezuma doar la relatiile interumane. Problema consta in mentalitate si in faptul ca oamenii nu isi asuma responsabilitatea sau vina pentru nimic.
Evident cainii nu sunt pe cale de disparitie, dar asta nu inseamna ca trebuie sa il omoram. Eutanasiere e doar o solutie superficiala.
Te rog să nu faci din mine un om de paie (straw man), punându-mi în gură vorbe pe care nu le-am spus (sau, mă rog scris).
Unde am zis că maidanezii afectează şansele de supravieţuire ale speciei umane? Poate cel mult afecta şansele de supravieţuire ale unor indivizi specifici, ceva mai ghinionişti. Am spus că, în relaţia sa cu mediul (şi cu pietrele, şi cu animalele, mă rog, orice altceva în afară de oameni), omul ar trebui să aibă în vedere „să-şi modeleze mediul înconjurător după bunul plac, pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi şansele de supravieţuire” (prin opoziţie cu avea o relaţie cu mediul, ca şi cum acesta ar fi o altă fiinţă umană, aplicându-i concepte de moralitate, vină, milă, etc.)
Sunt de acord că oamenii sunt de vină pentru prezenţa maidanezilor pe străzi. Dar vina lor, în concepţia mea, nu constă în maltratarea maidanezilor, ci în alterarea condiţiilor de viaţă ale semenilor lor-oameni, prin pericolul muşcăturilor, al insalubrităţii, favorizării bolilor, etc. Asta demonstrează încă o dată că, într-adevăr, „omul e lup pentru om”. Şi, pentru că e vina lor, ar trebui pedepsiţi pentru aruncarea câinilor în stradă (cei care sunt prinşi, nu „oamenii” ca întreg, evident).
Asta aşa e. Ceea ce eu contest e că această arie largă, care s-a extins şi mai mult de când mulţi oameni au pierdut contactul direct cu animalele şi cu rostul acestora (de surse de hrană, pază, etc., nu de egali), ar fi benefică.
În afară de asta, să ştii că nu găsesc nici o plăcere în a răni animale. Am avut doi câini şi m-am purtat frumos cu ei. Unul l-am dat mai departe cuiva care îl putea ţine în condiţii mai bune după ce a crescut ceva mai mare (era câine lup) şi pe unul l-am pierdut când m-am mutat şi îmi pare şi acum rău după el.
Câinele este un animal domestic, special adaptat, după milenii de selecţie, să-i fie companion omului. Nu are ce căuta pe străzi, care ar trebui să fie spaţii publice curatee şi în care siguranţa nici unui cetăţean să nu fie pusă în pericol. Părerea mea…
Nu am avut intentia sa fac asta.
Asta am inteles eu din comentariul tau anterior, la momentul respectiv…
Sunt perfect de acord cu tine, cainele nu are ce cauta pe strada.
P.S. E interesant cum comentariile la articol sunt mult mai lungi decat articolul in sine.
daca in numele imbunatatirii conditiilor de viata si sanselor de supravietuire si altor idealuri marete trebuie omorati cainii, ca sa nu mai pericliteze lumea cu muscaturi sau cu boli fioroase, oare, pe aceleasi criterii, n-ar trebui sa mai radem si cativa oameni? de pilda, cei care arunca acei caini in strada deja reprezinta cam acelasi pericol cu cainii insisi. bolnavii de boli contagioase sunt si ei niste caini comunitari ai umanitatii. sau cei ce traverseaza strada pe rosu. nu trebuie si ei omorati? asa, ca sa creasca siguranta cetateanului.
O să iau comentariul dvs. ca pe un exerciţiu retoric.
Ca să mai destindem atmosfera, uite o listă cu cei mai urâţi câini.
@ radugo
Un tip pe nume Benjamin Franklin zicea acum cateva sute de ani:”Those who would sacrifice freedom for security deserve neither”, adica „Cei care ar sacrifica libertatea pentru siguranta nu merita niciuna dintre acestea”. Chestia asta e mai valabila ca niciodata in ziua de astazi!
Lumea e plina de ura! Daca inchizi ochii pentru ceva marunt cum ar fi un caine sau un om {fie el boschetar sau blonav contagios} vei ajunge sa inchizi ochii si pentru mai multi, si astfel bulgarele se va rostogoli pana va fi prea mare ca sa-l mai opresti.
@ Grădinariu
Frumusetea se afla in ochii celui care priveste!
Are dreptate domnul Benjamin Franklin. Dar nu cred, totuşi, că prin libertate se referea la „libertatea câinilor”. Libertatea e darul şi povara fiinţelor raţionale, dotate cu capacitate de a alege, nu a celor care se ghidează după instinct.
De ce esti superficial?
Evident ca nu se referea la „libertatea cainilor”, se referea la libertate ca si concept, mai exact la sacrificarea ei pentru siguranta.
Fuck, let’s kill’em all! Mi se pare mie, sau chestia asta suna ca o scuza sau justificare?!
De ce mă acuzi mereu că aş fi superficial? 😀 (Nu e prima oară.)
Scuză? Justificare? Cred că am omorât vreun câine?!
Stiu si eu… poate pentru ca uneori esti superficial.
Pingback: Eutanasierea cainilor maidanezi