Ma inseala sotia…

E in jur de 10 dimineata. Stau pe marginea unei bucati de beton, care se vrea a fi parte a unui ansamblu arhitectonic modern [sau postmodern? Whatever!], dar de fapt e o bordura/treapta. E relativ frig afara. Soarele lumineaza cu putere fiorii diminetii.  Bate vantul… Nu mai sunt frunze in copaci. E o zi anosta.

Astept un prieten. A intrat in sucursala unei banci. Tocmai am iesit de la un seminar. Sunt obosit dupa o noapte grea [bufnitareala si alcolizare] si o dimineata nedormita. Ma doare capul si am ochii injectati. Stau cu castile in urechi. Ascult muzica zgomotoasa. Astept….

In campul meu vizual periferic apare o tiganca [sau rroama, daca preferi] si un copil rrom. Cei doi se despart. Copilul cauta o victima. Ma vede pe mine. Dar se indreapta spre altcineva, mai vulnerabil. Ii intinde o iconita, dar tanarul refuza. Copilul rrom insista. Tanarul din nou. Copilul  insista. Tanarul  pleaca. Copilul se uita in jur. Pustiu. Doar eu si el. Asteapta o clipa. Ezita.  Vine spre mine…  Imi intinde o iconita: „…  Asta … … hai … sfiintita … … … bani…” (se termina melodia). Eu, nepasator si cu capul in jos: „Pleaca…” El, insistent: „Hai ca e sfiintita…” Ma doare capul ca naiba. Imi ridic privirea: „Pleaca!” Observa ca am ochii umezi din cauza vantului. Plin de compasiune: „Da’ de ce plangi?” Eu, sec si serios: Ma inseala sotia!