Terror – March To Redemption
E dureros sa mergi pe strada si sa treci pe langa oameni pe care i-ai cunoscut odata iar ei sa se prefaca ca nu te mai cunosc. E dureros sa te afli in acelasi mijloc de transport cu ei, sa ii privesti, sa te priveasca pentru o clipa, pentru ca apoi sa priveasca pe geam tot restul calatoriei, pana la statia la care coboara. E dureros sa ii privesti si sa realizezi ca lucrurile care v-au legat in trecut, chestiile prin care ati trecut impreuna, sunt doar niste amintiri uitate, legaturi sinaptice inutile, spatiu irosit… care nu reprezinta nimic pentru ei… Si te intrebi la un moment dat: „Was it real, or it’s just a glimpse of my own fucked up imagination?” Si apoi, te intorci dimineata acasa, obosit, si cauti. Cauti cu disperare o bucatica de ceva, o fotografie, un biletel sau un alt ceva fizic sau virtual, uitat pe undeva, intr-un colt de dulap sau de hard drive, ceva sa dovedeasca existenta relatiei voastre… Dar nu gasesti nimic. Si realizezi ca o parte din viata ta, cateva zile, cateva luni sau cativa ani, defapt nu au existat… Si adormi. I fall asleep, drenched in my own pain again!
Chronicle of Link 