Era o vreme cand Pamantul era singurul loc cunoscut din univers in care exista apa. Ei bine vremurile alea s-au dus. Aparent, pe langa planeta Marte, si pe Luna exista apa. [Am eu senzatia sau exista apa peste tot?]
Conform unui articol dintr-un ziar, nu numai ca exista apa pe Luna, dar aceasta exista in cantitati semnificative. „Am gasit apa, si nu doar putina, ci in cantitati importante”, a declarat Anthony Colaprete, responsabilul stiintific al misiunii LCROSS (Lunar Crater Observation and Sensing Satellite). Ca si in cazul planetei Marte, pe Luna s-au descoperit urme de apa in stare solida. Apa se afla sub stratul de praf de la suprafata, chiar si pe fata luminata de Soare, si se estimeaza ca ar exista cantitati mari in zona polilor.
Ceea ce mi se pare interesant e ca descoperirea a fost realizata de misiunea lunara indiana Chandrayaan-1 si a fost anuntata de reprezentantii NASA. Adica, abia au iesit indienii in spatiu si au si facut o descoperire importanta! Asta pune la indoiala seriozitatea misiunilor americane pe Luna. Cu toate cercetarile lor de ani de zile, cu toate misiunile Appolo, americanii nu au putut ajunge la un asemenea rezultat spectaculos. Oare chiar au fost americanii pe luna? Or fi fost dar nu se cunoaste ca au fost!
In imagine Neil Armstrong. Pe Luna. Anul acesta s-au implinit 40 de ani de cand steagul american „flutura” pe Luna. Fotografie preluate de aici.